CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA

DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE EVIDENȚA A PERSOANELOR BRĂILA
Prima pagină | Hartă site | Legături utile | Contact  

Întocmirea actului de deces



Certificat_deces_specimen

    Competenţa revine ofiţerului de stare civilă din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul.
    Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei. În acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.
    Declararea decesului se face pe baza declaraţiei verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane:
  ● medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
  ● orice persoană care are cunoştinţă despre deces.

Actele necesare pentru eliberare Certificatului de deces şi Adeverinţă de înhumare sau incinerare:
  ● Certificatul medical constatator al decesului;
  ● Actul de identitate al persoanei decedate;
  ● Certificatul de naştere și de căsătorie, după caz al persoanei decedate;
  ● Actul de identitate al persoanei care declară decesul;
  ● Livretul militar sau adeverința de recrutare a celui decedat;
  ● Declaraţie din partea persoanei care declară decesul - dacă nu există act de identitate sau livret militar al persoanei decedate;
  ● Dovada eliberată de Parchet, dacă decesul s-a produs prin sinucidere, accident sau alte cauze violente (termen de înregistrare 48 ore), sau dacă înregistrarea decesului se face la mai mult de 3 zile de la data decesului.

Situaţii particulare:
    În cazul dispariţiei unei persoane, întocmirea actului de deces se face în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive declarative de moarte, după caz la:
  ● Primăria locului de naştere al celui declarat mort;
  ● Primăria locului de domiciliu al celui declarat mort (în cazul în care nu se cunoaşte locul de naştere);
  ● Primăria de domiciliu a solicitantului (în cazul în care nu se cunoaşte locul de naştere şi nici domiciliul).


  Pentru alte informații suplimentare privind programul de lucru sau documentele necesare eliberării actelor de stare civilă, puteți accesa site-ul Primăriei Brăila (S.P.C.L.E.P. Brăila) sau al Serviciilor Publice Comunitare Locale arondate din Făurei, Ianca, Însurăței, afișate la secțiunea Contact